Serghei Wenergold (29 de ani) este individul care în anul 2017 a pus la cale atentatul asupra autocarului în care se aflau jucătorii echipei Borussia Dortmund. Din fericire, niciun jucător nu a fost rănit grav. Serghei a fost găsit vinovat de tentativă de omor de un tribunal din Dortmund şi condamnat la 14 ani de închisoare.
Deși avea drept la recurs, acesta a renunțat! „Ne-am retras cererea de apel”, a declarat avocatul Carl Heydenreich, al cărui client voia iniţial să conteste verdictul.
Wenergold a pus la cale, în aprilie 2017, un atentat cu bombă, ce viza autocarul Borussiei. Fotbaliștii ieșiseră din hotel și ar fi trebuit să ajungă la stadion, cu autocarul, pentru meciul cu AS Monaco, din Liga Campionilor. Explozia a avut loc! Cele trei dispozitive explozive au fost plasate greşit şi, din fericire, nu şi-au atins scopul. Totuşi, fundaşul spaniol Marca Batra, aflat în autocar, a fost rănit la mână, de cioburile geamurilor care s-au spart, iar un poliţist din escorta autovehiculului s-a ales cu timpanul spart, din cauza suflului exploziei.
În cadrul procesului care a durat 11 luni, parchetul l-a acuzat pe inculpat că a vrut să omoare cât mai multă lume posibil. Apărarea a pledat pentru o pedeapsă sub 10 ani, susţinând că Wenergold a încercat mai degrabă să sperie, decât să omoare pe cineva.